sâmbătă, 21 iulie 2012

Ce ai alege intre un marinar care si-a vandut vaporul, un student care a copiat la examen si un parlamentar chiulangiu?


Pare ciudat, dar am ajuns in situatia de a alege raul cel mai mic. Da, intradevar votam pentru demiterea presedintelui si alegeri anticipate, dar in principiu avem de ales intre ceea ce ne zice Basescu si ce ne zic Ponta si Antonescu.

Sa analizam fiecare caz in parte:

Daca Basescu este demis, vom avea alegeri anticipate si pentru presedinte odata cu cele pentru parlament, si va trebui sa alegem iarasi intre un marinar care si-a vandut vaporul, un student care a copiat la examen si un parlamentar chiulangiu. Pana atunci insa vom avea un provizorat la presedintie si modificari de personal in institutiile publice atat la conducere cat si in randul angajatilor. Si probabil ceva pomeni electorale din bani publici, pentru ca suntem intr-un an eminamente electoral.

Daca Basescu ramane, vom avea un circ continuu intre cei trei pana la anul cand vor fi alegeri presidentiale si va trebui sa alegem iarasi intre un marinar care si-a vandut vaporul, un student care a copiat la examen si un parlamentar chiulangiu. Si probabil ceva pomeni electorale din bani publici, dar date prin ordonante de urgenta, pentru ca suntem intr-un an eminamente electoral.

Deci, ca in orice domeniu al societatii trebuie sa ne multumim cu din ce in ce mai putina valoare. Cu promovabilitate redusa la bac, cu medici mai putini si mai slab pregatiti in spitale, cu profesori care nu isi iau definitivatul, cu organe de control corupte chiar si la varf, cu doctori in stiinte cu diplome false, cu autostrazi cu o singura banda.

Dar fiindca speranta moare ultima, la referendum as vota pentru demiterea lui Basescu. Nu pentru ca am ceva cu el sau ca ii admir pe Antonescu si Ponta ci pentru ca sper ca totusi in noiembrie sa nu fiu nevoit sa aleg intre un marinar care si-a vandut vaporul, un student care a copiat la examen si un parlamentar chiulangiu.

vineri, 6 iulie 2012

Cosa Nostra politica si-a schimbat Naşul


Presedintele a fost suspendat. Pentru a doua oara de cand este in functie. Acesta a fost scopul final al ultimelor doua luni de schimbari.

Nu binele poporului, nu o guvernare mai buna, nu faptul ca guvernarea lui Basescu a fost proasta. Singurul motiv pentru aceste schimbari a fost suspendarea lui Basescu. A fost o actiune in forta, fara filozofie, fara o doctrina. Ceva in genul filmelor cu mafioti cand intr-o seara se schimba conducerea familiei.

Pentru ca, de ce sa nu o recunoastem, politicienii sunt o familie. In politica intri in primul rand daca ai acceptul celorlalti membrii. Nu conteaza banii, inteligenta, studii sau aparteneta. Daca esti acceptat intri. Daca nu fie lipesti afise fie iti cheltuiesti banii de pomana.

Ca o vendetta in doua luni s-a cumparat majoritatea parlamentara, s-a schimbat guvernul, s-au schimbat sefii institutiilor publice importante. Au fost exilati cei din Curtea Constitutionala anulandu-li-se majoritatea atributiilor.

Intuind toate acestea Basescu a inceput la randul sau represariile intai cu Nastase, apoi cu ministrii lui Ponta si in final cu Ponta.

Teama de o soarta ca a lui Nastase a accelerat vendetta si intr-o saptamana, sarind peste legi Ponta l-a suspendat pe Basescu.

Si totusi o diferenta exista, si anume ca mafiotii au onoare iar Cosa Nostra politica se bazeaza pe cumpararea de membri. Fie unguri, unpr-isti, independenti sau minoritari, nici unul nu are onoare, doctrina sau loialitate. UNPR si UDMR care l-au sustinut pe Basescu doua mandate s-au vandut. Nu mai zic ca UNPR nu e un partid cu o doctrina, macar si pe hartie ci un cuib de tradatori. Cu tradatorii te aliezi, de mana lor vei pieri.

Lupta va continua si probabil vor mai fi multe victime de ambele part. Dar cui foloseste acest lucru? Este doar o schimbare a lui Capo di Tutti Capi.

Si nu ar fi o problema daca nu ne-ar afecta pe noi oamenii care muncim si care trebuie sa platim aceste lupte fratricide. Sa platim rate mai mari, costuri mai mari, sa fim priviti cu suspiciune.